Istoria are o valoare istorică neprețuită. Deoarece, istoria este, de asemenea, capabilă să înregistreze punctul de călătorie până la punctul în acest moment. Cu toate acestea, știți dacă cercetătorii sau istoricii vor înregistra cu siguranță rezultatele cercetărilor lor istoriografic? Deci, ce este istoriografia și în ce este diferită de istoriografia tradițională?
Cuvântul istoriografie în sine își are rădăcinile din greacă, „Historia” care înseamnă „istorie” și „Graphe”, care înseamnă „scriere” sau „manuscris”. Se poate interpreta că istoriografia scrie sub forma rezultatelor cercetărilor istorice. O formă de istoriografie, în special în lume, este istoriografia tradițională.
Acest tip de istoriografie, după cum sugerează și numele, provine din epoca tradițională, și anume din timpul regatelor hindu-budiste și islamice. Scriitorii sunt brahmini, poeți sau din cercuri literare.
(Citește și: Definiția historiografiei și tipurilor)
La vremea lor, toți au devenit oficiali în structura birocratică tradițională cu responsabilitatea de a compila istoria sub formă de inscripții, cărți, cronici și saga. Exemple de istoriografie tradițională includ inscripția Canggal, Negarakertagama, Sutasoma, Hikayat Raja-raja Pasai și Babad Tanah Jawi.
Caracteristici historiografice
Există mai multe trăsături ale istoriografiei tradiționale care o diferențiază de alte istoriografii, inclusiv:
- Dinastisentric în caracter, care este centrat pe rege sau familia regală. regii sau conducătorii tind să fie descriși ca fiind cineva care este puternic și are puteri supranaturale. De aceea, istoriografia tradițională este adesea mistică.
- De caracter feudalist-aristocratic, care tinde să vorbească despre viața aristocraților în toate cuvintele și comportamentul lor. Această istoriografie nu conține istoria vieții oamenilor, inclusiv aspectele sociale și economice ale vieții oamenilor.
- De natură religio-magică, care este asociată cu credințele și lucrurile mistice.
- Nu există o diferență clară între imaginația mitologică și faptele sau faptele reale.
- Scopul de a consolida legitimitatea regelui, și anume respectarea și ridicarea autorității regelui. Scopul este să-l păstreze pe rege respectat, ascultat și susținut. De aceea, istoriografia tradițională are un nivel mitic în scrierea sa.
- De natură regională, care are un caracter regional, astfel încât este puternic influențat de anumite elemente regionale legate de tradiții, obiceiuri, valori morale și credințe.
Historiografie periodică tradițională
Dacă te uiți periodic, istoriografia tradițională din această lume constă din două perioade, și anume perioada hindu-budistă și perioada islamică.
- Historiografia hindu-budistă
În acest moment, istoriografii erau mai dominanți sub formă de inscripții, fie din brut, fie din metal. Dar există și cele scrise sub formă de carte, mai ales din regatul Kahuripan sau începutul secolului al X-lea d.Hr.
La începutul erei hindu-budiste, majoritatea istoriografiei au folosit scrierea în sanscrită și pallawa. Între timp, în mijlocul scrierii, a trecut la utilizarea vechii limbi javaneze. De când a fost scrisă sub formă de carte, istoriografia tradițională a perioadei hindu-budiste a atins apogeul scrisului cu apariția unor poeți precum Mpu Kanwa, Mpu Sedah, Mpu Panuluh, Mpu Sharmaja, Mpu Tantular și Mpu Prapanca.
- Historiografia perioadei islamice
Istoriografia perioadei islamice are un stil propriu în scris. Regele nu mai este principala orientare, dar subliniază învățăturile islamice, filosofia și sufismul.
Istoriografia perioadei islamice a apărut ca o operă literară și a fost prezentată în cea mai mare parte sub formă de poezie și proză. Există o serie de alte exemple de scriere, inclusiv saga, cronică, poezie, suluk și cărți.
